Bobul de cafea
... se naște din lecturile zilnice ale unor copile cu nume de mir. Cartea cu papion vine, așadar, cu pagini frumoase, frumoase, pe care le trimite copiilor de pretutindeni. Lângă o cafea de zi cu zi, va sta întotdeauna și-o carte pentru mama copilelor cu nume de mir, dar pagina bobului de cafea nu-i despre acea carte...
Carte cu papi(ll)on pe gustul meu
"Pe aripile fluturilor noştri de hârtie, asemenea unor solzişori ce irizează lumina, sunt tatuaje ciudate, înscrise cu cerneală tipografică. A trebuit să mergem la şcoală ca să le desluşim. Stând confortabil pe spinarea mătăsoasă a marelui fluture, citim şi zburăm. Căci fluturele nu se urneşte de pe frunza lui dacă nu-i inventăm aripile adevărate, care nu sunt de hârtie, nici de cerneală, nici de cuvinte, ci de imagini, atingeri, mirosuri şi melodii. Pe toate ni le imaginăm citind. Şi atunci înţelegem că zborul, chiar dacă ne duce în lumi îndepărtate, se petrece întotdeauna în noi înşine."
Mircea Cărtărescu, Care-i faza cu cititul, A patra inimă
Un interviu care trebuie citit înainte de a recomanda o carte pentru copii: https://totb.ro/interviu-cu-scriitorul-florin-bican-literatura-pentru-copii-este-un-act-profund-subversiv/
Cărţile cu Apolodor, Gellu Naum
„La circ, în Târgul Moşilor,
Pe gheaţa unui răcitor,
Trăia voios şi zâmbitor
Un pinguin din Labrador.
- Cum se numea?- Apolodor.
- Şi ce făcea?- Cânta la cor.
Deci, nu era nici scamator,
Nici acrobat, nici dansator;
Făcea şi el ce-i mai uşor
Cânta la cor. (Era tenor)”
Poveste fără sfârșit, Michael Ende
„Numai printr-un nume potrivit îşi dobândesc toate fiinţele realitatea lor. Un nume greşit face ca totul să devină neadevărat. E ceea ce face şi minciuna.”
Alice în ţara din oglindă, Lewis Carroll
„ - Şi o singură zi de daruri pentru ziua de naştere. Spre gloria ta.
- Nu înţeleg ce vrei să spui prin glorie.
- Ouţ Piticuţ a zâmbit dispreţuitor.
- Bineînţeles că nu înţelegi – până când n-am să-ţi explic. Am vrut să spun că ţi-am adus un argument zdrobitor.
- Dar glorie nu înseamnă argument zdrobitor, a obiectat Alice.
- Când eu folosesc un cuvânt, a replicat Ouţ Piticuţ pe un ton înciudat, cuvântul acela înseamnă ceea ce vreau eu să însemne, nici mai mult, nici mai puţin.
- Se pune întrebarea dacă poţi da cuvintelor atâtea alte înţelesuri, a spus Alice.
- Se pune întrebarea care dintre înţelesuri e cel mai tare, a răspuns Ouţ Piticuţ.
Alice era atât de uimită, încât nu a putut scoate o vorbă; după câteva minute Ouţ Piticuţ a reluat:
- Cuvintele au temperamentul lor, mai cu seamă, verbele - verbele sunt cele mai ţanţoşe; cu adjectivele poţi face ce vrei, sunt maleabile, dar cu verbele, nu - oricum eu reuşesc să le mânuiesc pe toate. Impenetrabilitate! Asta am de spus.
- Eşti bun să-mi explici ce înseamnă asta?
- Ei, acum vorbeşti ca un copil cu minte la cap, i-a răspuns Ouţ Piticuţ cu o mutră satisfăcută. Prin impenetrabilitate am vrut să spun că am discutat destul despre subiectul acesta şi că n-ar strica să-mi spui ce ai de gând să faci în continuare, că doar n-o să rămâi aici tot restul vieţii tale.
- Sunt cam multe înţelesuri pentru un singur cuvânt, a observat Alice pe un ton meditativ.
- Când fac un cuvânt să lucreze în plus, aşa ca acesta, îi plătesc ore suplimentare, a afirmat Ouţ Piticuţ…”
Micul Prinţ, Antoine de Saint Exupery
„Căci mie nu-mi place să-mi citească nimeni cartea în chip uşuratic. O mare amărăciune mă cuprinde în timp ce povestesc aceste amintiri. Sunt şase ani de când prietenul meu, luându-şi oaia, a plecat. Dacă încerc să-lzugrăvesc aici, e pentru că nu vreau să-l uit. E lucru trist să uiţi un prieten. Nu oricine a avut un prieten. Şi s-ar putea să ajung asemeni oamenilor mari, care nu se mai gândesc decât la cifre. Aşa că iată încă un motiv pentru care mi-am cumpărat o cutie cu vopsele şi creioane. E greu, la vârsta mea, să te apuci de desenat, când niciodată n-ai mai încercat să desenezi altceva în afară de un şarpe boa întreg şi de un şarpe boa spintecat, pe când aveai şase ani! Voi căuta, fireşte, să fac portretele cele mai asemănătoare cu putinţă. Nu sunt însă tocmai sigur că voi izbuti. Câte un desen mai treacă-meargă, un altul însă nu mai seamănă defel. Mai greşesc câte puţin şi când e vorba despre înălţime. Aici, micul prinţ e prea mare. Colo, prea mic. Şovăi, de asemenea, când ajung la culoarea veşmintelor sale. Şi atunci bâjbâi când aşa, când altminteri, când mai bine, când mai rău. Voi mai greşi, apoi, în privinţa unor amănunte mai de seamă. Dar asta trebuie să mi-o iertaţi. Prietenul meu nu dădea niciodată explicaţii. Credea, poate, că-i semăn. Eu însă, din nefericire, nu sunt în stare să desluşesc oile prin scândura lăzilor. Poate sunt întrucâtva asemeni oamenilor mari. Trebuie să fi îmbătrânit şi eu!”
Nadja, André Breton
„Elle reste quelque temps silencieuse, je crois qu'elle a les larmes aux yeux. Puis, soudain, se plaçant devant moi, m'arrêtant presque, avec cette manière extraordinaire de m'appeler, comme on appelerait quelqu'un, de salle en salle, dans un château vide: "André ? André ?... Tu écriras un roman sur moi. Je t'assure. Ne dis pas non. Prends garde: tout s'affaiblit, tout disparaît. De nous, il faut que quelque chose reste... Mais cela ne fait rien: tu prendras un autre nom : quel nom veux-tu que je te dise, c'est très important. Il faut que ce soit un peu le nom du feu, puisque c'est toujours le feu qui revient quand il s'agit de toi. La main aussi, mais c'est moins essentiel que le feu. Ce que je vois, c'est une flamme qui part du poignet, comme ceci (avec le geste de faire disparaître une carte) et qui fait qu'aussitôt la main brûle, et qu'elle disparaît en un clin d'oeil. Tu trouveras un pseudonyme, latin ou arabe. Promets. Il le faut." Elle se sert d'une nouvelle image pour me faire comprendre comment elle vit: c'est comme le matin quand elle se baigne et que son corps s'éloigne tandis qu'elle fixe la surface de l'eau. "Je suis la pensée sur le bain dans la pièce sans glaces.”
Le funeste destin des Baudelaire, Lemony Snicket
„Tout au plus, pouvait-on avancer que c’était plutôt gros, plutôt parallélépipédique – mot redoutable à prononcer signifiant ici: en forme d’énorme boîte à biscuits...”
Love you forever (Je t'aimerai toujours), Robert Munsch
„I'll love you forever, / I'll like you for always, / as long as I'm living / my baby you'll be."
„Je t'aimerai toujours, / La nuit comme le jour, / Et tant que je vivrai, / Tu seras mon bébé.”
A little Princess, Frances Hodgson Burnett
„Everything's a story. You are a story. I am a story.”
Uriașul cel egoist, Oscar Wilde
„– Cine a îndrăznit să te rănească?
Pentru că în palmele copilului se vedeau urme de cuie. Aceleaşi semne le avea şi pe micile lui tălpi.
– Cine-i acela care a îndrăznit să te rănească? a strigat Uriaşul. Spune-mi şi o să iau sabia cea mare şi o să-l omor.
– Nu e nevoie! i-a răspuns copilul. Acestea sunt urmele Dragostei.
– Cine eşti tu? Să fii tu oare cel pe care-l aştept? l-a întrebat Uriaşul.
O stranie admiraţie l-a cuprins pe Uriaş şi el a îngenuncheat în faţa copilului.”
Papa de Simon, Guy de Maupassant
„Quand à Simon, il s'était appuyé contre un arbre pour ne pas tomber; et il restait comme atterré par un désastre irréparable. Il cherchait à s'expliquer. Mais il ne pouvait rien trouver pour leur répondre, et démentir cette chose affreuse qu'il n'avait pas de papa.
Enfin, livide, il leur cria à tout hasard:
- Si, j'en ai un.
- Où est-il ? demanda le gars.
Simon se tut; il ne savait pas. Les enfants riaient, très excités; et ces fils des champs, plus proches des bêtes, éprouvaient ce besoin cruel qui pousse les poules d'une basse-cour à achever l'une d'entre elles aussitôt qu'elle est blessée. Simon avisa tout à coup un petit voisin, le fils d'une veuve, qu'il avait toujours vu, comme lui-même, tout seul avec sa mère.
- Et toi non plus, dit-il, tu n'as pas de papa.
- Si, répondit l'autre, j'en ai un.
- Où est-il ? riposta Simon.
- Il est mort, déclara l'enfant avec une fierté superbe, il est au cimetière, mon papa.”
Cartea cu jucării, Tudor Arghezi
„Miţu şi-a pus mânuşile de piele ale tătuţului şi parcurge grădina cu mâinile uriaşe ale unui monstru pitic. Şi-a pus şi o păreche de ghete de ale lui şi, în sfârşit, şi o pălărie, cu marginile până la umeri. Ea vrea să sperie lumea - nici mai mult, nici mai puţin. „Unde se duce momâia fără cap, cu labele de pelican?" întreabă vrăbioii, care sar din pământ ca nişte bulgări cenuşii în sus. „Cine-i cocoşatul care trece?" se uită gâştele. Pisoiul crede că s-a îmbrăcat curcanul şi câinii, nedumeriţi, stau mai departe, ciuliţi pe jumătate şi cu o ureche moale, dată pe ceafă.
Pentru ca înscenarea să izbutească, tătuţu a luat-o la fugă, măicuţa după el, şi toţi din casă s-au ascuns, tremurând de groază. Numai Baruţu ştie. El afirmă că personajul care bâjbâie prin curte, crăcănat de ghete şi orbit de pălărie îi este cunoscut.
— Eu ştiu că este Miciu, da' nu vreau să spui, repetă Baruţu. Dar cine-l crede? Miţu şi-a mai adaos la costum un baston gros, pe care, ca să-l poată duce drept, ca o cârje, trebuie să-l ţie mai de scurt.
— Du-te încet şi dă-i pălăria jos, zice Baruţu, care ar voi să se apropie. Cu toată certitudinea lui, el începu să se sfiască de noul animal cu mânuşi.
— Nu poci, Baruţule. Muşcă.
— Nu mușcă, răspunde Barutu, cu o areșcare nesiguranță.
— Muşcă, dă cu bastonul, dă cu ghetele şi trage palme cu mânuşile mari.
— Daaa? se miră Baruţu...”
Zagazou, Quentin Blake
„Il était une fois un couple heureux qui reçu un bébé adorable nommé Zagazou. Avec lui, la vie était merveilleuse. Et puis un jour, Georges et Bella s'aperçurent que Zagazou s'était transformé en petit vautour aux cris terrifiants. Puis il devint un éléphanteau balourd, ensuite un jeune phacochère boueux... Georges et Bella se demandaient si cela s'arrêterait un jour.”
O vară cu Isidor - Veronica D. Niculescu
„Mă apropii de mama. Mă cuprinde cu un braț pe după umeri. Mă strânge în brațe. Mă sărută pe tâmplă. S-a făcut foarte cald. Pe cer nu mai e niciun vultur. În spatele nostru țipă groaznic păunii. În față e zarvă mare ...(...)Pe plăcuța unde cândva fusese scris CONDOR, acum se putea citi altceva. C-ul fusese completat cu un bastonaș în dreapta și un picioruș în stânga, încât devenise un A. Un pic ciudat, dar un A. O-ul avea acoperită marginea din stânga cu o substanță albă și restul literei era doar un pic îngroșat, astfel că devenise un J. N-ul își pierduse primul picior, acoperit tot cu ab, iar ce rămăsese fusese un pic rotunjit, devenind un fel de U. Apăruse chiar și un semn de exclamare la final. Astfel încât acum mă uitam la fotografie cu gura căscată și citeam pe tăblița asta de jos: AJUDOR!”(Vezi și IARNA LUI ISIDOR).UNDE FUGIM DE-ACASĂ? - Marin Sorescu
„Hai să intrăm în această cetate, din pură curiozitate. Adică pentru o zi fiecare copil mic să-și fie lui însuși bunic. Să-și spună povești și singur să-și dea plin de gravitate sfaturi, pe care tot el să le creadă în taină fleacuri. Deci astăzi n-o să ne mai scapere pe niciun drum picioarele: stăm acasă și zicem că ne dor șalele. Of, eu simt creștetul parcă-mi cresc din el cuie și mai am alt junghi tocmai la mama dracului, în călcâie. Nu știu, ați remarcat oftatul? Bătrânețea începe, așadar, odată cu văitatul. Iată-ne într-o lume fermecată, pe lângă care orice poveste pare seacă și adevărată. Din copii am devenit dintr-odată moși și strămoși și purtăm galoși.”Povestiri de pe CALEA MOȘILOR - Adina Popescu
„Nu găsim blocul nostru, nu mai putem înainta, nu mai știm exact unde suntem. Până la urmă, mergem drept, pe șinele albăstrui de tramvai, care trebuie să ne scoată undeva, în orașul numit București. N-am rătăcit pe strada noastră, Calea Moșilor, înainte ca ea să existe cu adevărat.- Ia! strigă Anton. Vor să mute biserica!Mă ia de mână și mă duce într-un loc unde s-a adunat multă lume. Nu văd nimic, dar Anton, care are un metru optzeci, vede. Își tot ițește capul pe deasupra celorlalți, iar eu nu aud decât un huruit. E mult praf, încep să tușesc.- Ai văzut? îmi strigă Anton ca să acopere zgomotul. Mută biserica Olari!Nu văd nimic, cum pot să văd printre picioarele oamenilor?Mă ridică și mă pune pe umeri. Acum văd biserica înclinată într-o parte, de zici că se scufundă, încă puțin și dispare de tot, într-o mare de praf.- Vezi? strigă Anton de sub mine. O mută pe șine.”CATERINA CATEGORIC - Modiano/ Sempé
„În aceeași zi, domnul Casterade a vrut să ne citească un poem și noi l-am ascultat în birou. Vocea sa monotonă și gesturile mâinii cu care bătea măsura îmi lăsau impresia că stau într-un leagăn. MI-ERA GREU SĂ RĂMÂN CU OCHII DESCHIȘI.- În Castelnaudary, în seara aceea de toamnă...Îmi scosesem ochelarii și eram pe punctul să adorm. Tata l-a întrerupt brusc.- Îmi cer scuze, Raymond, dar e ora șapte și mă duc cu fie-mea la cină la Charlot, regele Crustaceelor.Domnul Casterade a înlemnit în picioare, ne-a aruncat o privire disprețuitoare și a închis, cu gesturi lente, colecția sa de poeme.- Ce lume sucită, a spus el, ce lume sucită e aceea în care Charlot, regele crustaceelor e mai important decât un poet francez...”Cartea albă cu APOLODOR sau APOLODODECAMERONUL - Florin Bican
„L-a-ntâmpinat pe-ApolodorPasional: - Ay! Mi amor...Ai revenit, băi, pinguine?Să treci deseară pe la mine,Dar să nu vii fără patine,Că am chef să ne dăm pe gheațăPână se face dimineață.Te jumulesc dacă zici piuaNainte să mijească ziua...- Io, Lolo, piua: Nicidecum!Cu tine fac zăpada scrum(Se grozăvi Apolodor),Că mi-s voinic de Labrador...- Păi ce-aveți, bă, sunteți nebuni?Că noaptea ține șase luni...”Arik - Aventurile lui Arik / Arik și mercenarii - Ioana Nicolaie
„Totul se opri când urlă Trei-Pirați:- Cu cine-ai vrut, Arik, să te bați?Mare greșeală! Prințesa-i la mine,Îmi coase mantia cu mâinile fine...-Mercenarule, n-ai pic de rușine!- Predă-te, altfel pe ea mă răzbun...Țintiți, jucării! Descarcă-te, tun!Și voi, soldăței, nu-l mai iertați!Ce e și asta? Nu m-ascultați?Cum îndrăzniți, fețe de plastic?- Păi ne-ai mințit, Trei-Pirați!”AMELIA VON VAMP ȘI PRINȚII UNICORNI - LAURA ELLEN ANDRESEN
„La McCufărul cu aur, Amelia ronțăia un castron cu fulgi de frunza frăsinelului, deși tare și-ar fi dorit să crănțănească în schimb niște unghii crocante. Pepi le privea dezgustat de pe creștetul ei. Grimaldi sorbea dintr-o granita plină de zahăr, iar Florans mânca niște sandviciuri stropite cu steluțe. Tangine stătea aplecat pe fereastră, încercând să prindă bondari cu un pahar gol.- BONDARU DE TAICĂ-TU NU E ÎN SCLIFICINIA, AI UITAT? zise Florans cu gura plină.- Nu se știe. Ar fi putut să ajungă aici în zbor.Tangine se întinse după un alt bondar care trecea bâzâind și aproape căzu pe fereastră. Florans îl apucă de aripi în ultimul moment.- ȘTIU CĂ EȘTI SUFĂRAT CĂ L-AM FIERDUT, DAR O SĂ-L GĂSIM, îl bătu ea pe umăr. FROBABIL SE DISTREAZĂ DE MINUNE CA BONDAR. UITE-AICI, IA UN SANDFICI!”(Vezi și AMELIA VON VAMP ȘI HOȚUL DE AMINTIRI / ȘI BALUL GROAZEI / ȘI CAVALERII UNICORN)ORAȘUL CU NUME DE COPAC - BETH TURLEY
„Mă așez pe pătura cu model de camuflaj al lui Jac. Pereții camerei sunt verzi ca pădurea, dar nu-ți poți da seama de asta decât după o fășie de lângă pat. Restul e acoperit cu postere. Cel care înfățișează un castel se găsește în apropierea ușii, iar afișul mâzgălit despre evenimentul de la Ice Plex stă lângă comodă. Mă dau jos din pat și mă întind pe burtă în fața singurului loc în care se vede vopseaua.FRAȚII CHORDAY scrie acolo cu litere rotunjite, deasupra numelor noastre. Daniella a desenat o floare alături de ei. Lângă al meu e semnul înmulțirii, lângă al lui Jac, un craniu, iar lângă al lui Ben, o notă muzicală. Mâzgălituri care arată cum funcționează mințile noastre.”ZAHERA, fetița care a înghițit un nor mare cât turnul EIFFEL - ROMAIN PUERTOLAS
„Și apoi trebuie să luăm viața așa cum e. Cu părțile ei frumoase și cu defectul ei cel mai mare.- Defectul ei cel mai mare?- Moartea. Căci moartea face parte din viață. Avem tendința să uităm. Cât trăim, să continuăm să visăm un pic, a zis frizerul pe când o lacrimă curgea pe obrazul meu. Imaginați-vă. S-au scurs câteva zile. Ne găsim în sala de ceremonii a primăriei celui de-al 18-lea arondisment al Parisului. Sunteți acolo. Fratele meu e și el acolo. Zahera e așezată în primul rând, alături de Leila și Rachid, care au venit special pentru această ocazie...”Raymie Nightingale - Kate DiCamillo
„ - Ce-i cu cartea aia? a întrebat mama, uitându-se în continuare fix în față.- E o carte de la bibliotecă, a zis Raymie.- Aha!- E despre Florence Nightingale. A fost infirmieră. A urmat o cale luminoasă și strălucitoare.- Bravo ei!Raymie s-a uitat la carte. A privit lung felinarul lui Florence Nightingale. Îl ținea sus, deasupra capului. Aproape de parcă ar fi dus o stea.”POVESTEA NOROCOASEI RUTH - RUTH BEHAR
„- Mami, vreau să fiu artistă și poate și scriitoare, când cresc mare.- Sunt visuri mărețe!-Dar nu sunt imposibile, nu?- Pe vremea mea, femeile nu aveau visuri așa mărețe. Era suficient să te măriți și să fii o nevastă bună, să ai grijă de copii. Acum e altfel. Dar tot trebuie să crești mare. O mamă trebuie să aibă grijă de tine ca să crești mare, ca să devii femeie.- Mami, nu voi uita niciodată cum ai avut grijă de mine. Te quiero, Mami. Te iubesc!”CRONICILE ROSEWOOD, CONNIE GLYNN
„Tot ce mi-am dorit a fost să nu mai fiu prințesă!”
