Jurnal de autor
Cartea cu papion sau... Cântec de adormit Miriam
Să zicem că... Vorba lui Alice, cea din Ţara Minunilor, da! Să zicem că... acest site este o invitaţie în Ţara Fluturilor. A cărţilor-fluturi, a copiilor-fluturi. O madame Butterfly deschide porţile acestei ţări... Nu, nu-i acea Madame Butterfly...
Bun venit în carte! O carte a născocirilor de zi cu zi... Tărâmul fabulos rămâne, în parte, un apartament de bloc din București, unde o fetiță și-un motan își petrec orarul zilnic. Alteori, însă, fetița prinde aripi de fluture și evadează din spațiul banal spre lumi numai de ea știute. Aceste povești sunt, înainte de toate, un cadou pentru fetița mea, dar, pentru că pe cerul atâtor mame copiii-fluturi trasează pete de culoare, cadoul meu prinde aripi către ei. Pentru asta vezi pagini de lavandă sonoră!
La un moment dat vei vedea că paginile cărții s-au deschis neașteptat pentru a face loc unui alt personaj. O copilă mică, mică se va așeza timidă pe o floare de nenufăr pentru a-i însoți în joc pe surioara ei și pe motanul năzdrăvan. Lavanda va răsuna la fel de tainic în mirajul poveștii, pe care cartea o va trimite mai departe către alți copii cu mai mulți sau mai puțini frățiori... Atunci Cântecul va fi pentru Miriam și Amira, două fetițe ale căror aripi se deschid mereu și mereu în privirea uimită a mamei lor.
Carte personalizată din Colecția „Citeşte şi zâmbeşte”
Vrei o carte personalizată! Intră acum în pagini vanilate! Cărțile propuse spre personalizare fac parte din Colecția „Citeşte și zâmbeşte”. Sunt cărți cu istorii atractive și interactive. Odată intrat în carte, copilul își întâlnește prietenii, părinții, educatoarea, etc. Pentru personalizare există un formular care trebuie completat. Orice detaliu despre temperamentul și personalitatea copilului poate intra în carte, dacă se specifică în caseta existentă. Cărțile sunt frumos ilustrate, conținând 38-40 de pagini din care jumătate full color. Au un sistem de legare menit să ofere durabilitate, sunt „prietenoase şi ochioase...”, au darul de a atrage imediat zâmbetul și emoția cititorului și ascultătorului... Intră în carte și vei vedea!
CE FACE CA ACEST SITE SĂ FIE ALTFEL FAȚĂ DE TOATE CELE CARE PROPUN CĂRȚI PERSONALIZATE?
Faptul că o carte personalizată chiar e personalizată. Copilul intră în carte nu doar cu numele, ci și cu personalitatea lui. Tot ce consideri ca fiind relevant pentru construirea aventurii copilului tău poate fi inserat în cartea aleasă. Că-i zvăpăiat sau cuminte, că iubește vata pe băț sau legumele la aburi, că are nasul cârn și cârlionți pe frunte, că-i plac câinii sau pisicile, că uită să se spele pe dinți sau ajută la ștersul prafului, totul poate face parte din poveste. Textul se construiește din detalii, detaliile - din suflet.
Povestea copilului tău nu e povestea altui copil. Intră în carte, așadar!
Literatură pentru copii
Bobul de cafea este recomandarea ta de carte pentru copii.
Cartea cu papion va fi mai bogată cu fiecare propunere venită din partea cititorilor ei.
Eu propun o listă, lista mea de suflet.
Adaugă un bob de cafea acum!
Povestea mea de dragoste. O poveste cu două minuni.
O carte cu pagini în sirop de arţar.
O carte despre Miriam.
O carte în care paginile au aromă de scorțișoară.
O carte despre Amira.
Povești de zi cu zi.
De ce pagini aromate?
N-am să uit niciodată mirosul fetiței mele din primele zile. Mirosul acela de prunc abia născut, cum l-aș putea uita?!... Sau cum l-aș putea descrie?!... Toate mamele îl cunosc, desigur, și fiecare mamă a avut propria percepție. Iată o mărturisire care va distruge tot ce-ați gândit. Nu, dincolo de acel miros divin, magic, inefabil, efaninefabil, cum ar spune Nina, draga Nina Cassian, exista o aromă binecunoscută. Fetița mea mirosea a ciocolată! Pe cuvântul meu de onoare! Dar nu-i ciocolata divină, magică, inefabilă?!... De-atunci, fetița mea a prins, dincolo de mirosul ei sublim de bebeluș (ăla care nu se poate exprima în cuvinte), arome de vanilie, scorțișoară, cafea cu lapte, portocală, busuioc și mentă, lavandă... Nu, nu parfumuri concrete, loțiuni, săpunuri! Simțeam, îmbrățișând-o, că un fir de urzeală aromată se înfășoară delicat pe trupul ei și zile întregi purta acel parfum. Apoi, brusc, aroma se schimba!
Așa se explică separeurile parfumate de pe acest site. Mai târziu, mult mai târziu, când s-a născut minunea cu numărul 2, în mintea mea s-a dezlănțuit o simfonie de arome, din care, peste noapte, a rămas un fir delicat de scorțișoară. Mirosul lui mă pregătea pentru miracolul unei povești cu două fetițe frumoase pe care le vedeam cumva în jurul mesei rotunde din mica noastră bucătărie, la un ceai de limetă și-o brioșă aburindă cu scorțișoară și sirop de arțar.
Un papillon acvatic...
Popasuri recomandate
Parteneri de cafea cu lapte devin cei pe care i-am urmărit și i-am îndrăgit în timp, cei care astăzi găsesc plăcut popasul acesta și intră în carte.