Le Calendrier de l'Avent no 7

01.12.2018 21:06

  

    Calendarul de Avent, 2018. Anul 7 pentru noi. M-am străduit în fiecare an să duc la bun sfârșit ceea ce îmi propuneam pe fiecare 30 de noiembrie. 24 de zile urmau cu bucuria împlinirii unei activități de suflet. Miriam îmi era partener de joacă și de lucru. Aveam ateliere sau jocuri. Cream ceva, construiam ceva sau, pur și simplu, ne lăsam purtate de un moment al relaxării copilărești. Anul acesta nu ne-a găsit prea entuziaste în fața Calendarului. Au fost multe pe capul nostru în ultimul timp, ne-am pierdut în imediat. Așa că azi a trebuit să ne repliem. Am sărbătorit Ziua Națională cu dovleac copt și vin fiert, cu scrisori pentru moși și filme pentru copii, cu ceva curățenie prin lăzile cu jucării, în căutarea unora tocmai bune de dăruit. Aici a fost ceva de lucru, căci jucăriile  puse de Miriam deoparte pentru copiii nevoiași, erau preluate de Amira și făcute dispărute…

     Lung acest 1 de decembrie. L-am îmbrățișat cu drag, însă. Rupem astăzi prima provocare din calendarul nostru de Avent și sperăm ca decembrie să fie bun cu noi și să nu ne piardă pe parcurs… Provocarea a fost să facem scrisoarea lui Moș Nicolae. Ce-a mai meșterit-o Miriam! Din când în când o întreba pe Amira dacă e de acord cu ce cadouri a cerut pentru ea, pentru mami sau pentru tati. S-a lăsat o mare tăcere la un moment dat. Nu prea am înțeles ce se întâmpla. Apoi mi s-a explicat. E primul an când Moșu nu va mai găsi pregătite ghetuțele Piticului. Motanul nostru portocaliu a plecat. Da, e primul calendar fără el. Iau tăcerea copilei mele și o ascund în suflet. Așa cum am făcut ieri seară, la petrecerea lui Andrei. Superman i-a întrebat pe copii cine are animal de companie. Apoi a insistat. Cine are cățel, cine are pisică?!... Miriamul meu frumos a ridicat mâna din obișnuință. Am văzut-o în secunda următoare lăsând mâna jos, conștientizând absența Piticului nostru. Și atunci i-am luat tristețea și-am mototolit-o ca pe hârtie... 

        Revenind la scrisoarea moșului... A scris ce-a scris Miriam, apoi a pus scrisoarea la fereastră. Moșu nu a uitat să o ia. A lăsat, în schimb o altă scrisoare, rulată, prinsă cu fundiță verde de mânerul ferestrei. Le asigura pe fete că vine negreșit, căci tare cuminți au fost. Ele mândre de-așa apreciere, eu – fericită să le văd zâmbetele. 

    1 decembrie fuge în goana anului. Eu îmi iau fetele în brațe și ne uităm la un film de mult programat. Pete și dragonul. Verde precum decembrie… La mulți ani, România! Bun venit, decembrie!

        Lună cu minuni să fie!

2 de decembrie

    Citim poezii, zice calendarul nostru. Dar noi nu facem ce spune, căci duminica asta frumoasă și friguroasă ne prinde cu oameni dragi în casă. Alma vine la joacă. Eu caut să le fac fetelor pe plac. Ceva bun de mâncare, neapărat. Se joacă, se plictisesc, se ceartă, se împacă, se provoacă, se îngrămădesc în jurul mesei și cer și aia, și aia. Eu, bucuroasă să le văd împreună, caut să le ofer tot ce-mi cer. Copile dragi, crescute împreună. Spre seară, O. și A. aduc voie bună și daruri pentru fete. Ne înghesuim la o poveste croită spontan deasupra unor fotografii. Ale lor. Tati le-a pregătit un album, din care zâmbește adesea o prințesă cu rochie serafică. Fetele mele sunt fascinate acum, ca atunci. Rochia lui O. a fost de poveste, zice Miriam. O. se lansează în joc. Miriam și Alma citesc Regatul de gheață. Câte un fragment, pe rând, până dau gata povestea. O. le laudă. Au citit frumos. Mă bucur s-o aud pe Miriam citind. Lectura ei este tot mai cursivă, nu mai silabisește de ceva vreme, își conturează cuvintele rapid, în minte, și nu mai ezită în fața celor lungi. Deasupra poveștii cu Anna și Elsa, se naște povestea altor copile. Văzându-le aplecate deasupra cărții, nu pot să-mi ascund emoțiile. Au crescut fetele astea frumoase! Amira le stă alături cu o altă carte în brațe. Citește pe limba ei. Și-n mintea mea ia naștere imaginea lui Miriam la aceeași vârstă. Mereu cu o carte în mâini. Imi seamănă fetele și sunt atât de altfel, totodată… 2 de decembrie fuge în goana anului pe fondul foșnetului unor pagini de poveste.

3 de decembrie

    Ascultăm povești pe discuri de vinil, spune calendarul. E luni, iar noi nu știm încă ce ne pregătește luna asta fabuloasă. Numai ce ne-am întors de la balet. Miriam și-a primit rochița pentru spectacol. Reprezintă regiunea Crișana și este minunată în rochia ei albă, cu motive etnice, ascunzând farmecul unei zone extraordinare. Tatăl ei îi face fotografii și încântarea copilei nu are margini. E frumoasă, da! 

    Punem rochița fabuloasă în sipet și ne grăbim să ascultăm Crăiasa Zăpezii. Discul e vechi și scârțâie uneori. Avem și varianta pentru cd-player, dar parcă altfel sună o poveste de demult la un pickup uitat și el de vreme. Lumina lămpii trasează linii molcome în aer și pereți. Crăiasa Zăpezii aduce cu ea miros de iarnă, căci, neașteptat, firele de ploaie ce căzuseră din cerul acestui 3 de decembrie se transformă în fulgi de nea. Nu degeaba din biletul de serbare al lui Miriam, primit tot astăzi, răsună încă timid: „Eu sunt fulgul cel dintâi / ce aduc în vânt ninsoare… ” Până pe 14 decembrie, om învăța și poezia de serbare. E timp, și el trebuie trăit din plin!

4 de decembrie

    Aventură mare încă de la prima oră. Ninsoarea asta m-a tulburat tare, căci am descoperit că nu am pneuri de iarnă. Nu, nu stând cuminte în fața blocului, ci pornită la drum pe străzi necurățate și pline de surprize. Mașina mea nouă și sigură se transformase într-o sanie pentru care eu nu aveam hățuri pregătite. Nu știu cum am reușit s-o aduc înapoi acasă și cum, pe urmă, am plecat spre școală pe jos… Dar pe cât de urâtă mi s-a părut vremea din mașina fără hățuri, pe atât de frumoasă mi-a părut căderea fulgilor, traversând cartierul pe jos în drum spre școală.  Am luat la întoarcere Calendare de Advent cu ciocolată și pisici pentru fete. Știam că Miriam așteptase și un astfel de calendar, pe care din nu știu ce motiv, îl rataserăm, pe 1 ale lunii. Acum lucrurile s-au legat perfect, însă. Căci ce dar mai frumos pentru 6 ani și 11 luni. Fetele și-au lipit calendarele pe ușă și au început să numere pisicile lui decembrie. Spre seară, am pornit la ora de dans. Miriam și-a primit rochia de spectacol. E o moroșeancă tare frumușică! Își amintește de Tabăra lui Moș Pupăză. Rochia e minunată. 

    Ne amintim de calendar în fuga serii. Jucăm Mikado. Bețele se desfac pe liniștea unei mese de familie. E bucurie în joc, chiar dacă Amira face tot posibilul să miște masa. Și-a luat cu ea niște piese de puzzle și o carte. Citește cu spor. Apoi îmi amintesc că trebuie să pregătesc darurile de Moș Nicolae pentru copiii mei de la școală. Cum joi nu am ore, trebuie să-l chem pe Moș mai devreme. Așa că-n 5 ale lui decembrie Secret Santa coboară în mijlocul alor mei. Iși vor împărți daruri, asta știu, ceea ce nu știu ei, este că pe mese îi vor aștepta cu nerăbdare darurile lui Moș Nicolae. Miriam mă ajută. Avem creioane roșii (simbolul jordiței moșului, care în Maramu are mare cătare). Legăm de ele bomboane cu ajutorul sârmei plușate pe care o răsucim ca pe-o acadea sărbătorească. Gata, 4 de decembrie alunecă pe Învărtitele grupului Iza. Maramu e-n sărbătoare, știu asta, și tare aș vrea să-l văd în toiul iernii, sub zăpezi de poveste. Sacrul reversibil.

5 de decembrie

    Toată ziua nu s-a vorbit în casă decât despre sosirea moșului. La școală, ai mei s-au bucurat și ei, și tare m-a încântat faptul că au știut să țină ascunsă identitatea Moșului, chiar și acolo unde intuiau cine este. Copii frumoși și calzi. Mi-s dragi. 

    C., șefa clasei, mi-a spus astăzi ceva tulburător. Legat de noi, de relația pe care am creat-o într-un timp atât de scurt. Și m-a emoționat. Am împărțit daruri și povești. Pentru mine a început ultima lună a lui 40.  Grâul lui moș Andrei a crescut binișor. Pregătim colțul cu ghetuțe în așteptarea darurilor. Cu flori și ornamente de iarnă. 

    Apoi acceptăm provocarea calendarului. Azi jucăm Dixit. Joc frumoș, cu poveste și energie. 

    In absorbirea jocului, uităm o vreme de Moș. Dar el trece în șoapta iernii. Are daruri pentru toți. Miriam le descoperă și uimirea ei este aceeași dintotdeauna. Când a venit, cum de nu l-am auzit? Hârtia pachetelor se rupe sub nerăbdarea degetelor. Wow! Mi-am dorit o păpușă și mi-a adus una mai frumoasă decât m-am așteptat! Eu mă bucur de fericirea ei, deși din cutii se ridică n brațe de păpuși. 

    Fetele se joacă, bucuria e fără margini. Moșul a făcut treabă bună și-n acest an. 5 de decembrie lasă în urmă magia trecerii unui Moș pe care-l iubesc și-l aștept cu nerăbdare an de an, mai mult decât aștept oricare altă zi. Nu știu de ce. In minte am încă foșnirea unor daruri din copilărie. Din căldura așternutului, așteptam magicul moment. Și mai am în minte o gheată înfrigurată peste care a nins într-o seară cu fulgi mari, mari, scânteietori, și-n care s-a așezat cuminte o portocală. Gheata tinereții...

6 de decembrie

    Moșul a venit și la școală, cum de nu?... Calendarul ne provocase să pictăm, dar fiindcă Moșul de la școală ne-a propus un puzzle 3D ce presupunea și culoare pe deasupra, ne-am pus pe treabă. Și nu, nu a fost deloc ușor. Cariocile s-au înșirat pe masă. Tema – un glob, musai pământesc, cu flora și fauna specifice fiecărui continent în parte. Amira și-a demonstrat talentul în linii tot mai sigure și cercuri ispititoare. Caută perfecțiunea. Nu se lasă până nu primește laudele soră-sii. Eu mai corectez o teză, două, cu un roze de Urlați lângă mine. Miriam colorează urșii de pe globul pământesc și uită că nu toți sunt bruni. Asamblăm puzzle-ul cu greu. Lipim, montăm, dezlipim, remontăm. La final, după ce tocmai ne exprimaserăm mulțumirea printr-un wow colectiv, descoperim că la Polul Nord, urșii nostri tot bruni sunt. Ei, asta-i, 6 de decembrie o ia la goană după urșii polari. Afară ninge din nou, iar eu încă nu am anvelope de iarnă, deși le-am comandat…

7 de decembrie

    E vineri. Vendredi, soirée des filles. Ca să împăcăm calendarul și dorințele fetelor, ne-am propus un film cu multă, multă dragoste. Pe Winnie the Pooh îl iubesc de foarte mult timp. L-am primit în dar, de Moș Nicolae, într-un îndepărtat 1999, de la tatăl copiilor mei. Pe atunci nu știam nimic despre acest Winnie prostuț. Doar că al meu era un urs deghizat în iepure. Mai târziu, l-am dăruit sub diferite forme finului meu, sperând să-l iubească și să-i urmeze sfaturile atât de înțelepte în poezia lor. Pe Winnie și pe prietenii lui, i-am făcut cunoscuți și mai târziu copilei mele dintâi. Miriam și l-a apropiat pe cel deghizat în iepure, știind acum că e darul meu de la tatăl ei. Amira l-a recunoscut și ea uitându-se la filmul cu Christopher Robin. A fugit repede spre lada cu jucării să-l caute. Și s-a uitat la film, ținându-l strâns în brațe ca pe orice dar neprețuit. E atâta iubire în povestea asta, că nu încape în cuvintele lui 7 de decembrie. Doar atât: că în pădurea de 100 de acri, un ursuleț neîndemânatic și prietenii lui – Tigruț, Aiurel, Purceluș, Roo și Kanga dau sute de îmbrățișări cu miere celor cărora le dau întâlnire.

8 de decembrie

    Ajungem la Ambasada lui Moș Crăciun. Incă nu avem cauciucuri de iarnă și profităm că ninsoarea nu ne-a mai căutat de vreo două zile. Trecem întâi pe la fete, amintindu-ne că acum vreo două zile citisem cu Miriam o pagină din calendarul lui 2013. Pe atunci erau doar ea și Ilinca. Aveau 1 an și 11 luni. Erau fascinante. Acum sunt 4. Surorile cele mici le urmează necontenit, imitându-le pașii. Se joacă frumos, dau spectacole de dans și balet. Ne dăm întâlnire cu Moșu în Parcul Mogoșoaia. Miriam și Ilinca, Amira și Natalia. Fetițe frumoase și fericite, dornice să stea în brațele Moșului. Le facem fotografii pe sub globuri mari, scânteietoare. Ilinca propune să ajungem la scena mare, nu știu de ce. O urmăm o vreme, cât A. încearcă să cumpere un kurtos kalacs îmbietor. Nu mai ajungem, însă... E târziu și ninsoarea amenință să cadă iar. Cu tutu-ul gri, pisicos, ne întoarcem acasă. Despre tutu, Miriam nu mai știa. Am recitit pagini din calendarul lui 2013. Așa numea ea mașina noastră. Pe atunci, mergeam cu un tutu mic și alb, căruia i se spunea Albuța. Acum o avem pe Griuța, Pisicuța.  Au trecut fix două luni de când a intrat in viața noastră.

9 decembrie

    Azi citim în limba germană, așa zice calendarul. E duminică și e multă liniște. A nins puțin, ceea ce ne ține departe de planurile făcute (un spectacol pe gheață), așa că ne așezăm liniștiți la un ceai de limetă și-o poveste deutch – Legenden für Kinder. Nu-i ușor, mă împotmolesc destul de rapid, trebuie să găsesc o poveste mai simplă, fiindcă germana mea lasă mult de dorit. Citim altă poveste. Frumoasă și ușoară. Apoi scriem câteva cuvinte pe care Miriam le poate reține cu ușurință. Prieteni neașteptați sosesc în vizită. Miriam și Mihai au început să joace ceva cu matematică distractivă. Mihai e mare, în clasa a 3-a. Amira le mai fură una-două piese, dar este mai atentă la conversația celor mari. Bem un vin alb, fistichiu, superușor. E de ținut minte! Una din bucuriile lunii decembrie este întâlnirea cu prietenii. Ele te remontează, în ciuda frigului, a oboselii de peste an, a nerăbdării în așteptarea vacanței. Și e greu de înțeles de ce astfel de întâlniri nu au loc mai des, de ce se înghesuie în fuga anului…

10 decembrie

    Călătorim la propriu prin București pentru spectacolul lui Miriam. Este o aglomerație de nedescris și asta face ca de acasă până la Palatul Copiilor să facem nu mai puțin de 2 ore. Cu nervi, cu teama întârzierii, cu emoțiile performării pe scenă… Unde mai pui că abia astăzi, după aproape două săptămâni, am reușit să pun anvelopele de iarnă. Livrările parțiale marca emag m-au iritat suficient pentru a fi calmă acum, la volan, cutreierând Bucureștiul adesea meschin. Ajungem într-un final. Spectacolul a început. Am ratat corul (unde a performat Ilinca), dar am ajuns la timp pentru dansul Amaliei. În rochia ei de balet, Miriam este minunată. O urmăresc printre colegele ei și nu pot să nu-mi pun mâna în dreptul inimii, de emoție și drag. Dansează frumos, frumos și-n ridicarea brațelor ei e o delicatețe fără margini. E din Crișana acum. Are fotă neagră cu trandafiri albi și zâmbet cochet. Aseară am apucat să-i arăt pe hartă cam pe unde se situează Crișana. Când a auzit de Oradea și Arad, bucuria i-a sclipit în ochi. De acolo e nașul ei… Și păpușa, Cătălina… 

    Zborul bihorean s-a încheiat. O schimb rapid pentru Învârtitele de pe Iza. In rochia de moroșeancă îmi amintește de vară. Atunci avea o rochie tradițională și umbla pe valea Izei cu miros de mere roșii în păr. Acum poartă o rochie stilizată și grăiește în rotirile dansului ei „Maramureș, plai cu flori”. 

    E veselă în cânt și dans. Asta mă bucură. Altădată era ușor crispată. Acum se bucură de momentul scenei. Nu mai caută cu privirea pașii coregrafei. Dansează pentru ea și pentru noi. O privesc cu emoție, strângând-o pe Amira  în brațe. Și ea e încântată. Cu degețelul îndreptat spre soră-sa: A-NA, A-NA! 

    Sosirea Moșului o sperie inițial. Când aude ho-ho-ho! se ascunde la pieptul meu. Apoi, caută încet cu privirea spre scenă și începe să râdă. E Moșu, da e Moșu! Nu mai știu câte daruri s-au primit. Pungi nenumărate, pe care cu greu le-am dus la mașină. Dar amintirea dansului lui Miriam rămâne lipită de suflet, azi, un perfect 10 de decembrie. Cu un 10 de la Nadia Comăneci, pe care l-au primit toate fetele, în direct! Ca în fiecare an, Viviana, coregrafa lor, s-a întrecut pe ea însăși. Cât despre românașii acestei feerii, au cu ce să se mândrească. Au dansat cu sufletul.

11 de decembrie

    Basmul Unirii. Reluăm traseul spre Palatul Copiilor, de data aceasta pentru lansarea unui basm colectiv la scrierea căruia a participat și Miriam. Proiectul Bibliotecii Metropolitane a presupus mult efort din partea bibliotecarilor din filialele de cartier. Filiala Dimitrie Bolintineanu a venit cu aportul a 9 învățăcei de clasă pregătitoare, acum clasa I… Basmul, publicat de editura RAO, a fost pus în scenă de actorii trupei Licuricii, bucurându-i o dată în plus pe copiii veniți să-și ia premiile și diplomele de participare. Proiectul este lăudabil, dar nu pot să nu-mi arăt nemulțumirea legată de superficialitatea unora dintre coordonatori. Când ai doar 9 nume pe lista atelierului, cred că este de la sine înțeles că nu ai voie să le greșești numele sau să le scrii doar inițialele… Acest je men fichism specific românilor, fie ei și uniți, mă supără zi de zi, fiindcă îl întâlnesc zi de zi. „Lasă, mă, că merge așa!” Dar nu merge, tocmai asta e! Nu merge deloc! Miriam s-a bucurat de daruri și de urcarea pe scenă, neînțelegând, probabil, iritarea mea. Eu sper doar ca superficialitatea să nu fie și a ei… 11 de decembrie fuge în sacul anului cu un basm colectiv și un zâmbet de copii.

12 de decembrie

    2 ani și 3 luni de Amira. Avem și astăzi prieteni dragi în casă. Nu i-am mai văzut de ceva vreme, dar întâlnirea cu ei e frumoasă. Cristina îi face codițe împletite lui Miriam. O invidiez pentru talentul ei și mă gândesc că luni, la spectacolul de dans, mi-ar fi prins bine îndemânarea Cristinei. Calendarul ne propusese un picnic. Așa că în cuptor se frăgezește o pizza ce se dovedește cam mică pentru numărul de meseni. Noroc că avem prăjituri și biscuiți, vin roșu și ceai de iarnă. Povestim câte-n lună și-n stele. Fetele mișună pe lângă noi, aducând păpuși și cărți. Poveștile de Crăciun pe care ni le propusese calendarul se spun în grup, cu amintiri din copilăria fiecăruia.  12.12 nu e întâmplător. Rotund în perfecțiunea lui, miroase a bucurie și a prieteni.

13 de decembrie

    Il încărcăm cu poveste, căci astăzi, hotărât lucru, e musai să facem bradul. Nu, nu avem loc pentru bradul cel mare. Așa că urcăm pe comodă unul mic și foarte, foarte ludic. Am lăsat acestui calendar sporul provocărilor la joc. Uneori am îndeplinit ce ne-a cerut, alteori am amânat și am căutat să recuperăm. Dar acesta a fost obiectivul: să ne jucăm cât mai mult, să jucăm ce n-am jucat… Din rafturile lui Miriam au strigat spre noi zeci de jocuri de care nu ne-am atins în acest an, am descoperit puzzle-uri cu enorm de multe piese pe care nu le desfăcuserăm. Și asta doar pentru că nu era niciodată timp pentru ele sau răbdare pentru a o convinge pe Amira că fiecare piesă joacă un rol important în conturarea ansamblului. Acum Amira face și ea puzzle, însoțind-o pe Miriam în aventura poveștilor compuse. E uimitor să văd cât de repede asociază anumite piese, pe care și eu le recunosc cu greu. E adevărat că Miriam îi dă indicii clare. Ea e maestra. De când o știu. A iubit puzzle-ul, la vârsta Amirei făcea deja imagini complicate. Ehei! Am gândit bradul din acest an cu joc și bucurie, asa că am optat pentru roșu și alb-argintiu. Corina ne-a dăruit niște căluți-balansoar, mici dada atârnați de ramurile bradului nostru jucăuș. Despre Dada i-am povestit deja lui Miriam când am fost la Muzeul Literaturii în sala Avangardei. Ce loc minunat! Am mai pus în brad păpuși și clopoței personalizați (darul Amaliei pentru fete). La final, am adăugat doi-trei moși cu scrisori de binețe. 13 de decembrie ne-a purtat cu 11 zile mai aproape de Moșul cel bun.

14 de decembrie

    Azi ne jucăm cu litere. Pe cuvânt, că așa scrie la calendar! Și, ce să vezi, la serbarea de Crăciun, unde Miriam a fost un fermecător fulg de nea, nu oricare, ci, cel dintâi!, Moșu le-a adus copiilor un minunat Scrabble. Revenind la fulgul de nea, însă, nu am cum să nu povestesc despre cât de frumoși au fost toți. M-a uimit relaxarea doamnei învățătoare care i-a lăsat să performeze fără să intervină nici măcar o dată. Erau siguri pe ei, își știau perfect rolurile, nu au ratat intrările, nu au existat ezitări. Serbare coerentă și caldă. Ca un joc luminos cu poezii și cântece, cu dans și voie bună. Amira a țopăit prin sală, trecând de la un zâmbet la altul. Moșu nu a întârziat nici el, lăsându-i pe copii să povestească și să pună întrebări despre reni și despre sănii magice, despre Pol și despre spiriduși. Afară, fulgi de nea chemați de Fulgul meu cel dintâi. 

    Acasă a trebuit să facem și-o incursiune prin lumea modei, căci Miriam mi-a povestit, bosumflată, cum prietena ei cea mai bună i-a criticat rochia de fulg. Pe-asta n-am prea înțeles-o, sinceră să fiu, așa că am dat o raită prin catalogul Coco Chanel și i-am vorbit despre moda anilor ’20, despre rochiile din dantelă cu paiete, despre șiragurile de perle și revoluționarea modei. 

    Nu, în acest an, Miriam nu a avut crinoline și fulgi confecționați, a purtat o frumoasă rochie albă, de-o delicatețe pe care, la vârsta lor, copilele prințesite nu o prea înțeleg. Dar, arătându-i imagini cu iz de Chanel no 5, copila mea frumoasă a zâmbit mulțumită. Fusese un fulg perfect, nu lăsasem nimic la voia întâmplării. Rochia albă, dantelată, dresul alb, botina albă cu strasuri în forma de stea, perla delicată în prinderea părului, un fulg delicat și rafinat așa cum sunt întotdeauna primii fulgi din tărie. Pe ritmuri de scrabble, 14 de decembrie a fugit și el în zborul fulgilor de nea, lăsând în urmă o minunată coroniță creată de Miriam la atelierul ce a precedat serbarea.

15 de decembrie

    După o incursiune rapidă prin lumea parfumată a ABC-ului din Victoriei, pentru o ședință de înfrumusețare, am pregătit rapid sosirea nașei Amirei. Afară ninsoarea de peste noapte așezase deja o plăpumioară cumsecade. 

    M. a venit, ca de obicei, cu multe daruri pentru fete. Miriam i-a desenat, cum de nu, iar Amira s-a răsfățat cum știe ea mai bine. Samedi, soirée des filles. Au făcut puzzle cu motive de iarnă, au colorat și au citit o vreme, apoi seara a prins aroma unui vin roșu cu povești pentru fetele mari, în timp ce fetele mici au urmărit ceva episoade Elena din Avalor. Samedi s’enfuit tout comme la neige. Citesc articolul Adinei Popescu – „Zăpezile de altădată? Nu, mulțumesc!” M. trimite mesaj despre un pulover bleu-ciel uitat pe calorifer, pulover pe care, în fuga Amirei, au sărit stropii vinului nostru roșu-purpură. Vinurile noastre de altădată, M.?

16 de decembrie

    Duminică liniștită, cu ceai de iarnă și miros de biscuiți. Fără pretenții. Zăpada nu a stat prea mult, astfel că plimbarea cu sania a fost amânată. Fetele au făcut scrisori pentru Moșu, în timp ce eu trasam linii verzi pe ultimele teze necorectate. La mulți ani, M! Facem un borcan cu amintiri, zice calendarul. Noi trimitem gândurile roată spre anul ce-a trecut și reținem plimbările lungi prin parcuri, lipsite încă de grijile mersului la serviciu, când o rugam pe Amira să nu uite, să nu uite, reținem emoțiile în fața apusului de vară, când timpul stă o dată pentru noi, o dată pentru lume, reținem lecturi de început pentru copila cea mare și cuvinte de început pentru copila cea mică, reținem zile de naștere și petreceri, reținem spectacole de dans și spectacole de teatru, reținem călătorii și întâlniri. Ne ajutăm în întoarcerile noastre temporale de un preview prin arhiva de fotografii. Sunt multe, multe. De suflet mi se lipește imaginea copilelor mele îmbrățișate strâns pentru o viață. Și primul nostru borcan cu amintiri... 2015

17 de decembrie

    Ultima luni de dinaintea vacanței. Oboseala plutește. Nu e chef pentru nimic. Hotărât lucru, astăzi e zi de film. Ne uităm la o serie prelungită cu filme pentru fete. Întâi – Mă dau în vânt după cumpărături. Am citit cândva cartea asta și m-a amuzat teribil. Filmul îi place și lui Miriam. Noi suntem, mami! O, da!  La ușă tocmai a sunat un curier. O rochiță. Pentru cine? Nu știu nimic, nu am comandat nimic, nimic. Dar e roșie, de sărbătoare. Căci de ani buni, nu-i Crăciun în care să nu fi purtat o rochie roșie. Din depărtări, imaginea mea cu o rochie roșu-coral. Eu în așteptarea lui Miriam în una, două, trei, … zece zile. În brațe am un motan portocaliu. Rochia în care am fost cu adevărat fericită. Am purtat-o câteva zile mai târziu, aducându-mi fata din maternitate. Și o port an de an, de Bobotează, celebrând astfel venirea noastră acasă.  La mulți ani, L!

18 de decembrie

    Vrem vacanța! Pregătim darurile pentru plecarea la Slatina și pentru Secret Santa de la școală. Scriem felicitări la un atelier spontan. În aroma unei cafele cu scorțișoară (bucurie exclusivă de iarnă), căutăm să împachetăm frumos toate cadourile. Avem hârtie cu motive vintage sau cu motive tradiționale. Nu-l uit pe Klimt. Îl dăruiesc sub diverse forme celor dragi. Cutii, agende, colaje, caiete de schițe. Notez eu totul pe agenda mea cu același Klimt, cadou de la Maria. Mai am câte ceva de cumpărat. Să nu uit!

19 de decembrie

    La școală – Secret Santa. Dăruiesc, primesc. Acasă, Moșu a lăsat ceva în schimbul scrisorii lui Miriam. E șmecher Moșu acesta! Scrisoarea a fost vreo două zile în așteptare la fereastră. În sfârșit, a trecut pe la noi, după ce fetele verficaseră în vreo două dimineți ridicarea scrisorii. Calendarul ne cere să scriem o poveste. Stiloul ei roz cu bufnițe se întâlnește cu stiloul meu bătrân. Nu reușim să terminăm povestea, dar este despre sania care le-a dus astăzi spre școală, sanie care a prins, nu știu cum, aripi și a dus fetele pentru o clipă în țara fluturilor. Este o țară pe care ele o cunosc atât de bine! În bucătăria noastră, o imagine de demult: doi părinți țin de mână o copilă cu un fluture în păr. Când s-a născut Amira, am mutat fluturele din păr lângă ilustrată, sub forma unuia mare și roșu. Amira ne prezintă zilnic fotografia: Mama, Ana, Tata… Ami (fluturașul nostru!). Rămâne să continuăm povestea la următoarea zăpadă ce ne-o permite trecerea cu sania peste cerul unei lumi cu fluturi frumoși.

20 de decembrie

    Și astăzi zi de film, de data aceasta film cu Moș Crăciun. Miriam mă tot întreabă dacă așa face. Este entuziasmată pentru fiecare intenție magică a Moșului. După film, surpriză! Sub brad, un Moș - suport memento apărut din senin. Nu știm când a trecut… La școală – Târgul de dulciuri. Copiii mei au reprezentat cu succes Portugalia. Pasteis de nate, poezie portugheză, vin de Porto, fado Amalia Rodriguez, portocale, rețetare și pliante de călătorie. Un meritat locul al 3-lea la nivelul școlii, căci primele locuri sunt date mai mult pentru abundența prăjiturească decât pentru detaliile naționale… Eu sunt mândră de organizatorii mei portughezi și-mi amintesc că prin facultate am făcut un semestru de portugheză, luată de valul meu aventuros pe care mă urcam săptămânal în copilărie, ajungând la te miri ce ateliere de pe la Casa Pionierilor. Croitorie, desen, pictură, carturi, țesut, broderie, chitară, șah, etc, etc. Mergeam o zi-două și treceam la altceva. Am rămas cu puțin de pe la unele, cu mai nimic de pe la altele. Portugheza din acel semestru – uitată și ea, dar iubirea pentru Lisboa, nu! Ce-mi amintesc? Prima propoziție de la curs – Nós somos estudantes de Português. Mai știi, E.?

21 de decembrie

    21.12… lună plină. Zi în care portalul energetic se deschide. E timpul pentru repliere, pentru încărcare, pentru primirea binelui cu sufletul. Fetele eu primit alte daruri. De la C., care nu încetează să ne uimească cu frumusețea gesturilor ei. Miriam i-a mulțumit cu un desen, desigur. Ne pregătim pentru plecarea la Slatina, dar o amânăm pentru mâine, căci portalul acesta energetic îmi dă ceva fiori… Amira desenează cercuri magice. Le pune ochi și gură. Mai timid, mai nesigur la început, apoi, iată fetițele: A-NA, A-MI… Fetele mele desenează, eu bat tastele laptopului în editarea acestui calendar. Ne întoarcem împreună în timp. A fost lună bună, zicem noi. Am fugit prin zilele acestei luni, care a trecut, ca de obicei, cu viteză asemenea saniei lui Moș Crăciun.

22 de decembrie

    Solstițiul de iarnă. Soarele stă o vreme nebun pe cerul iernii și noi ne bucurăm de el în drum spre casă. Suntem la Pitești, așteptând cuminți să trecem de vama orașului. E cea mai scurtă zi a anului, dar noi prindem tocmai momentul plinătății solare. Facem poze. Pe bordul mașinii km 1000. Ei, na! Ajungem acasă pe înserat. E multă bucurie în întâlnirea revederii. Timpul se scurge lent, cu povești și îmbrățișări, cu daruri lăsate, zice-se, de Moș Nicolae prin niște ghetuțe uitate, cu prăjitură ciocolatie, cu mâncăruri multe și bune. Miriam cântă despre iarnă și despre Moși, Amira îi ține isonul la spectacolul nocturn. 22 de decembrie fuge și el în goana soarelui, care a stat azi o vreme doar pentru noi. De mâine zilele se vor lungi, nopțile vor fi tot mai scurte. Am intrat în zodia Capricornului. Vom vedea de va fi bine.

23 de decembrie

    Fetele fac bradul în așteptarea Moșului. Buni le ajută, după ce ele abandonează într-o primă fază, atente la un film cu prințesa Mulan, cea pentru care aseară am construit o pagodă din lego.

 Bradul e alb-scânteietor, cu globuri roșii și zurgălăi. În tutu-ul gri, pisicesc, mergem la țară. Ducem flori la mormântul bunicii și ne oprim pe la rude. Fetele sunt încântate, căci ajung, fără să fi bănuit vreo clipă, într-un pod plin cu jucării. Copii mulți, distracție, miros de brad și bomboane iernatice. 

 

    Drumul ne poartă pe sub un soare de poveste ce se reflectă în zăpezile de pe dealuri. N-ai zice că e decembrie. E cald, lăsăm deoparte gecile grele. Primim un vin alb mieratic, pe care la întoarcere, cu pledoaria pentru vin a Adinei Popescu în minte, îl prețuiesc la un pahar de poveste. 23 de decembrie se duce în sacul Moșului. Calendarul nostru ia sfârșit în fața bradului alb-scânteietor. Mâine e ultima zi din cele dedicate așteptării Moșului. E de prisos să mai spun că fetele numai despre 24 de decembrie vorbesc. Și despre 24 de decembrie om vorbi și mâine, când musai o să-l întâlnim pe Moș, în aceeași formație de 6 ani încoace…

24 de decembrie

    În sfârșit, cea mai așteptată zi! Câtă bucurie în trezirea dimineții! 24 de zile, 24 de memento-uri pe filele lui decembrie. Citim din calendarele de peste ani. Miriam începe să vorbească despre fiecare întâlnire cu Moșul Bunul. E nerăbdătoare să sosească tati, Rareș și Corina. Le pregătește felicitări în stilu-i... Din când în când mă întreabă cât mai e până deseară. Eu o provoc la calcule matematice. Trimitem gânduri bune către cei dragi, de departe. Avem o discuție cu iz etimologic despre Moș Crăciun. Povestim despre Saint Nicholas și despre cartea lui L. Frank Baum, despre consumerism și Coca Cola.  În câteva are vom reîntregi un grup de prieteni de-o viață. Bun venit, 24! Crăciun cu povești și bucurie! La mulți ani, C.!