Povestea altui calendar de decembrie / Pălărierul zăpezii

10.12.2015 11:19

Acasă, în atelierul nostru, sunt zână. Tot ce facem ia o formă perfectă conform încurajărilor extrem de subiective ale lui Miriam. Astăzi, însă, la grădi, am avut un atelier de sorcove. Și nu, nu am mai fost zână. Erau mămici care așteptau recunoașterea abilităților, scoțând din mâinile lor niște flori din hârtie creponată absolut minunate și altele, ca mine, puse pentru prima dată în fața procesului de fabricare a unei sorcove aducătoare de noroc și bogăție. Nu voiam să mă fac de râs, desigur, dar nici îndemânare nu pot spune că aveam. Sau poate mă intimidasem în fața mâinilor dibace. Doamna educatoare ne încuraja, ghicindu-ne stinghereala. O întreb pe Miriam, deși știam răspunsul: - Ce culoare să fie sorcova, mami? - Roz, cu puțin mov! În jurul meu, sorcovele nu se dezmințeau. Vesele, colorate, prea colorate... Ușor, ușor, reușesc să dau o formă unui băț învelit stângaci în staniol - doi boboci mov, restul roz. Nu i-am lăsat să se desfacă-n lumină pentru simplu fapt că nu știam să fac niște flori spectaculoase și nici hârtia mea creponată nu mă ajuta prea tare (nedorind să fac risipă la grădi, venisem cu un set de hârtie care s-a dovedit a nu fi suficient de creponată și de manevrabilă). Am rătăcit printre florile mele îmbobocite câteva fire mov, înmugurite, și gata sorcova. - E cea mai frumoasă, mami! zice Miriam, îmbrățișându-mă și reașezându-se la masă pentru finalizarea lucrării date de doamna educatoare - un puzzle ale cărui piese se găseau în mânuțele copiilor spre a fi colorate. Miriam nu s-a putut abține și-a depășit sarcina, desenând alături niște ornamente de brad - forme bizare de un albastru electric.

Ieșim din atelier mulțumite totuși de pozna sorcovelii și nu uităm că acasă ne așteaptă masa noastră de lucru pentru darul lui 9. Miriam se revigorează cu ciolotățica din calendar - o săniuță încărcată de daruri, așa cum fusese și punguța primită de la Matei și pe care i-am dezvăluit-o parțial, întrucât conținea și jocuri pentru vârste mai mari. Pentru astăzi, reciclare creativă a hârtiei. În joc - un pălărier al zăpezilor, promis încă din vară: - Mami, o să facem un om de zăpadă când vine iarna!  Și iarna încă n-a venit pentru Miriam, căci, zice ea, iarnă înseamnă zăpadă.

Așadar, se ia o pungă de cadouri, lucioasă, albă. Se caută două forme circulare pentru trasarea trupului unui pălărier. - Miriam, îmi găsești, te rog, două cercuri în cutia cu creioane? - Numai unul, o ascuțitoare cu Cenușăreasa!  E perfect, găsesc rapid discul cel mic cu povești. Trasăm linia încă fragilă a omulețului. Apoi decupăm alte 16 cercuri de mărimea celui mare. 

Miriam e obosită, și-a pierdut interesul. Se uită la desene animate, dar stă lângă mine. Mă mulțumesc cu atât. A avut o zi plină, o înțeleg. Din când în când îi atrag atenția asupra pașilor. Simulează interesul. - Uite, acum lipim cele două corpuri și între ele agățătoarea - roșie, sărbătorească.  - Da! Mda, răspuns sec, semn că nu-i suficient de distractiv. 

Continuăm. - Ce culoare vrei să aibă pălăria? - Mov! Privirea se desprinde din televizor. Am hârtie glasată autocolantă. Omulețul iese din anonimat. Are o pălărie mov.

Cu markerul trasez niște ochi. Lipesc un nas dintr-o mărgică de lemn în care i-am înfipt o bucată de sârmă colorată - portocalie. Gura este o bucățică de ață roșie - avem un omuleț zâmbitor. 

Iau cele 16 cercuri și le pliez la jumătate. Lipesc apoi jumătățile mele de cercuri în jurul trupului unui pălărier care acum ne invită la dans. Miriam este încântată.

Îl agățăm de o creangă și-l fotografiem într-o mișcare de nea. O, am uitat fularul! 

Îl urcăm în calendar, iar noi ne aciuăm în pat pentru un ceai de mandarine și-un episod din Fermecătoarele.

Lună cu minuni să fie!

M&M