Povestea altui decembrie de calendar / Mânuțe cu zurgălăi

13.12.2015 23:55

Nici n-am intrat bine pe ușă, după o plimbare duminicală prin târguri de sărbătoare, că Miriam a și sărit să scotocească printre pachetele zornăitoare. Și, desigur, nu putea avea acces la toate, conținutul unora fiind strict pentru zilele ce-or urma și care anunță deja petreceri de mari și mici. S-a bucurat de toate darurile ce-aveam să le pregătim împreună pentru cei pe care-i prețuiește. Dar, mai ales, pentru ce avea să urmeze în programul nostru. Darul lui 13.

Vreau ca Miriam să aibă amintirea petrecerii sărbătorilor într-un mod special. Să știe că la noi în casă, de Crăciun, se face ceva doar al nostru, ceva ce ține de casa noastră. Creez tradiții. Am vrut ca acest lucru să se regăsească și-n familia ei de la grădi, așa că astăzi, la atelierul nostru, facem brățări pentru cei mici. Anul trecut, la serbare, au fost fulgi de nea, așa că brățările noastre au rezonat cu tema serbării. Acum se vor întrece în colinde, Plugușor, sorcovit, așa că încercăm să reținem un clinchet de zurgălăi, creând brățări din șnur roșu elastic, bile argintii și clopoței cântători. Nu înainte de ciolătățica lui 13 - o locomotivă roșie ce-și croiește încet un drum spre Ajunul Crăciunului. Până atunci, însă, ne așezăm la o masă potrivită șnuruirii de zurgălăi - o cutie florală cu un capac roșu burgund. 

Dau drumul clopoțeilor din culcușul lor și căderea lor are efectul scontat. Miriam se repede spre ei, auzind parcă un cântec de dincolo de iarnă. Eu desfac și bilele sclipitoare ce-n căderea lor par să strige: - Nu mă prinzi, nu mă prinzi!  Dar Miriam e pe fază, le descoperă rapid și le învață imediat un joc neașteptat: ridică doi clopoței și rostogolește o bilă spre ei. S-a înscris la popice fata mea... Eu îi măsor mâna mai mult din ochi, căci are treabă și încep apoi să tai din ghemul de elastic roșu bucăți de vreo 18-20 cm. Am suficient, vreo 25 de m. Mânuța ei delicată nu-i un foarte bun reper, trebuie să le fac mai mari pe celelalte. 

O rog pe Miriam să mă ajute. - Dar mami, te descurci excelent! îmi spune, trimițând o altă bilă-n popicele din ce în ce mai multe. Îi arăt, totuși, procesul accesorizării unui șnur roșu cu un  clopoțel cântător. Devine tot mai greu, fiindcă astfel descopăr că șnurul meu, deși elastic, poate strânge destul de tare încheietura mâinii. Sper să nu fie cazul și să n-am prea multe brățări care să strângă. Dau șnurul pe jumătate și-l rulez prin anoul clopoțelului cu ajutorul ui Miriam. 

Nu ia prea mult procesul ăsta. Ca să nu uităm vreun copil, îi scriem numele pe foaie: - Și brățara asta pentru cine e? - Pentru Carina. - Și asta? - Pentru Camelia, Amelia, pentru Nicoleta etc. Toată clasa trece prin filtrul memoriei lui Miriam. 

30 de brățări încă neterminate: vine rândul biluței scânteietoare. Aici începe greul. Aproximez fiecare mânuță, las lungimea necesară, fără să tai șnurul, nu se știe niciodată.  Introduc bila, înnod firul, trag un capăt al firului prin bilă ca să nu se vadă nodul. Totuși, nu tai capetele, mi-e teamă să nu fie prea strâmte. Așa, le voi putea modifica. 

Toată treaba îmi ia mai mult de o oră. Miriam ne mai spune poeziile de la serbare, mai probează ținuta de serbare, mai mângâie și mai miroase floarea din păr. 

Când vede legătura de zurgălăi, se luminează brusc. Pune și brățara mea atolo, mami! 

Darul nostru pentru 13 ale lui decembrie este darul pentru 30 de flăcăi și fete, ce-or juca și-or colinda pentru spectatorii cu nume de tati și mami, la o serbare de grupă mijlocie. Noi lăsăm o vreme zurgălăii-n calendarul nostru, apoi îi punem bine într-un portofel care sigur va merge la serbarea așteptată. Îi lăsăm lui 13, însă, un clopoțel cu nume de Miriam. 

Lună cu minuni să fie! M&M