Povestea altui decembrie de calendar / Șnururi și creioane colorate

08.12.2015 23:32

Povestea acestei zile s-a scris în reprize. Întâi am avut de finalizat proiectul lui 6, căci ne cam pierduserăm pe cărările lui înainte de căderea nopții și n-am mai avut energie să terminăm darul său. Prințesele din puzzle au zâmbit frumos zilei ce trecuse, iar noi ne-am reancorat prezentului cu 7 petale-n corola trandafirului-ciolătățică din calendarul de Advent. Pentru acest 7 ale lui decembrie, Miriam n-a vrut să iasă din sfera desenului, așa că am apelat la creioane colorate și un joc grozav adus de Moșul - Să coasem frumos! Cum? Fără ac!

Așadar, se ia minunea de cadou lăsătă-n ghetuțe cu dragoste și ignorată două zile, pentru că celelalte daruri au părut și mai grozave... Se adună în jur o mămică ușurată de faptul că acest dar se poate face-n pat, nepresupunând prea mult efort, o copilă ușor derutată de cartoanele propuse - Oare pe care să-l aleg? și-un motan fericit că jocul cu pricina are șnururi. 

Bun așa! Decizia e luată - vom colora un clovn ce ne-amintește de prietenul Bobo din cărțile noastre (Citește și zâmbește; Aventură la circ). 

Miriam l-a recunoscut imediat, căci cu el s-a distrat nu de mult, când a făcut darurile personalizate pentru colegii de grădiniță. Creioanele colorate sunt ascuțite, dar, pentru orice eventualitate, ascuțitoarea stă la pândă. O, nu! Cartonul este lucios, creioanele astea nu sunt bune! Trebuie unele moi, ușor cerate. Avem, acum putem începe. Când se grăbește, depășește liniile, acum, însă, Miriam stă aplecată peste cartonul jucăuș și muncește de zor. Nu pot vedea nimic, își ascunde creația. Mi-i imaginez pe tocilarii din școala de demult, nu care cumva să copieze cineva din lucrările lor. Aștept cuminte în colțul meu. Culorile se schimbă rând pe rând. Doar în aceste răgazuri am acces la opera ei - albastru, roșu, verde, galben, maron. Mi le-a cerut spunându-mi un politicos te rog frumos, mami! E clar! Nu se grăbește deloc astăzi. Lucrează conștiincios. 

- Acum putem să coasem, mami? O, da! Ajungem la momentul așteptat de motanul pânditor. Totuși nu vrea să-ncurce fata, așa că șnurul curge ușor sub îndrumarea mea. 

Miriam e încântată când ghicește găurile prin care ar trebui să treacă firul, dar se pare că n-am dirijat prea bine. Fundița de la pantalonii lui Bobo e în spate. Asta-i bună! - Nu vreau așa, mami! Vreau să fie în față! - Bun, o luăm de la capăt. Tot așa ne iese. Mai fac un ultim efort de concentrare. - Gata, mami! A ieșit!  

Îl luăm pe 7 și-l urcăm în calendarul lunii minunate. Miriam spune în grabă poezia pentru serbare, împrumutând clopoțelul motanului pentru un Mânați, mă! de final. Mânăm și noi apoi spre pat cu Minunata pălărie a lui Millie, o minunată poveste scrisă de Satoshi Kitamura, dar de la Mia cea minunată.

Lună cu minuni să fie!

M&M